Municipalitatea ploieșteană salubrizează albia Pârâului Dâmbu cu ajutorul deținuților. FOTO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Municipalitatea, în colaborare cu Administrația Naţională a Penitenciarelor – Penitenciarul Ploiești, derulează, începând de luni, un parteneriat interinstituțional prin intermediul căruia persoanele private de libertate vor presta muncă în folosul comunității, respectiv vor derula activități de curățenie a domeniului public.

În prima zi a acestei săptămâni, 15 deținuți, echipați corespunzător, au început o amplă activitate de igienizare a albiei Pârâului Dâmbu, care se va desfășura, conform unui program de lucru comun, până în data de 19 septembrie a.c.

Salubrizarea albiei pârâului Dâmbu, cu sprijinul deținuților din cadrul Penitenciarului Ploiești, este realizată în baza unui protocol de colaborare încheiat cu primăria, cu respectarea strictă a normelor de siguranță și sub supravegherea personalului specializat din cadrul penitenciarului.

Deținuții implicați în acest program au un comportament adecvat și participă voluntar la activități. Programul de lucru al acestora este de luni până vineri, în intervalul orar 07.30 – 13.00.

Implementarea acestui parteneriat aduce beneficii municipiului nostru prin sprijinirea suplimentară a activităților de salubrizare a albiei pârâului Dâmbu în perioada de maximă vegetație.

Prin colaborarea încheiată cu Penitenciarul Ploiești, ne asigurăm că spațiile verzi amintite vor fi menținute curate și îngrijite, oferind astfel un mediu sănătos și mai plăcut pentru toți locuitorii. De asemenea, persoanele private de liberate reușesc să se implice civic direct și sunt sprijinite, astfel, în procesul de reintegrare socială. Adresăm, pe această cale, un mesaj direct tuturor ploieștenilor, respectiv de a fi cu toții responsabili și de a proteja și menține curate zonele verzi din oraș, care ne asigură un aer mai curat și un mediu plăcut. Prin respect și implicare, construim împreună o comunitate ploieșteană mai sănătoasă și mai unită!”, transmite Primăria Ploiești.

Autor: Mihai Colț
Foto: Primăria Ploiești

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei