Ploieștenii achită lună de lună o jumătate de milion de euro pentru salariile angajaților SGU. Cât de bine este gospodărit orașul?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Nota de plată pe care ploieștenii o achită lună de lună pentru salariile angajaților S.C. SERVICII DE GOSPODĂRIRE URBANĂ S.R.L. (SGU) depășește o jumătate de milion de euro, ceea ce se traduce printr-un cost anual de șase milioane de euro. E drept, că societatea se susține din activitatea pe care o derulează, dar fondurile pe care le încasează reprezintă tot bani publici și o eficientizare a raportului cost/venituri ar putea contribui la o mai bună gospodărire a banilor și la o direcționare a acestora către proiecte menite să schimbe imaginea orașului Ploiești.

Dacă ne raportăm la veniturile totale realizate de această societate la nivelul anului 2023 (ultimul pentru care există un bilanț depus la Ministerul Finanțelor), constatăm că aproape trei sferturi din încasările realizate de firmă se consumă cu lefurile personalului. La aceste sume se adaugă celelalte cheltuieli care țin de activitatea SGU (întreținerea utilajelor, carburanți, achiziții etc).

Informațiile obținute de Ordinea Zilei evidențiază faptul că doar directorul general SGU încasează o indemnizație fixă lunară în valoare de 18.655 lei (3.731 euro, la un curs mediu de 5 lei). La rândul său, directorul general adjunct are o indemnizație de 18.250 lei (3.650 euro).

În prezent, societatea numără un total de 517 angajați, din care 91 reprezintă personal TESA, media venitului salarial la SGU fiind de aproximativ 5.000 de lei brut. 

La o primă vedere suma brută de 5.000 de lei nu este una mare, dar trebuie ținut cont de faptul este vorba despre o medie, existând în grila de salarizare destule personaje numite politic plătite cu sume importante. În acea zonă, „patronatul” SGU poate interveni și poate reduce din costuri.

Surse din cadrul societății ne-au explicat că, în prezent, aproximativ 87% din angajații SGU primesc salariul minim pe economie (plus tichete de masă), „grosul” banilor fiind direcționat către „elitele” care fac parte din procentul de 13%.

Angajații SGU Ploiești au obligația de a se ocupa de întreținerea și amenajarea zonelor verzi

Ordinea Zilei continuă seria materialele dedicate firmelor aflate în subordinea administrațiilor locale sau județene. Astăzi prezentăm S.C. SERVICII DE GOSPODĂRIRE URBANĂ (SGU), o societate cu răspundere limitată care se ocupă de „întreținerea peisagistică” a orașului Ploiești.

CITEȘTE ȘI: Halele Centrale Ploiești, o afacere profitabilă pentru oraș sau pentru conducerea societății care administrează piața? În 2024, indemnizația brută a directorului general a fost de… 55.000 de euro

Și aici, la fel ca în celelalte companii ale administrațiilor locale, bugetul alocat plății salariilor este unul impresionat și arată de ce sunt atât de vânate posturile la stat.

Anul trecut, în luna decembrie, SGU a alocat pentru achitarea lefurilor personalului suma brută de 2.767.714 lei ( peste 550.000 de euro).

Banii au fost distribuiți astfel:

  • Personal TESA: 512.787 lei, din care 39.775 lei – tichete și 22.800 lei – cadouri de Crăciun
  • Paza: 158.093 lei, din care 15.650 lei – tichete și 8.400 lei – cadouri de Crăciun
  • Personalul administrativ: 21.287 lei, din care 2.070 lei – tichete și 1.200 lei- cadouri de Crăciun
  • Personalul operativ: 2.075.547 lei, din care 195.630 lei – tichete și 122.700 lei – cadouri de Crăciun.

CITEȘTE ȘI: Administrația Volosevici a plătit „performanța” conducerii TCE Ploiești cu peste două milioane de lei. Directorii și-au făcut treaba, iar societatea a adunat datorii și se pregătește de…insolvență

În ultimii patru ani, sume importante au fost alocate și pentru plata conducerii SGU. Așa cum am menționat anterior, directorul general este plătit cu 18.655 lei brut (11.225 lei net), iar directorul general adjunct încasează 18.250 lei brut ( 10.676 lei net).

De altfel, în intervalul 2020- 2024, SGU și-a plătit conducerea cu suma totală de 2.735.138 lei, din care:

Anul 2020

  • Director general: 177.771 lei
  • Director general adjunct: 134.269 lei
  • Director economic: 119.326 lei

Anul 2021

  • Director general: 216.024 lei
  • Director general adjunct: 105.941 lei
  • Director economic: 143.411 lei

Anul 2022

  • Director general: 217.375 lei
  • Director general adjunct: 208.483 lei
  • Director economic: 204.165 lei

Anul 2023

  • Director general: 255.779 lei
  • Director general adjunct: 248.912 lei
  • Director economic: 191.701 lei

Anul 2024

  • Director general: 246.628 lei
  • Director general adjunct: 238.803 lei
  • Director economic: 26.540 lei

CITEȘTE ȘI: Cum vrea Nicolae Alexandri să achite tot din buzunarul ploieștenilor nota de plată pentru managementul defectuos al TCE? Propune majorări de tarife și concedieri

Punând în oglindă cifra de afaceri raportată de SGU, constatăm că banii cei mai mulți sunt cheltuiți pentru personal.

SGU Ploiești administrează toate cimitirele din oraș

Datele afișate de Ministerul Finanțelor arată că, în 2020, societatea a avut o cifră de afaceri netă de 29.176.333 lei, venituri totale de 31.539.001 lei și cheltuieli totale de 31.229.023 lei. Profitul net raportat a fost de 101.943 lei.

Un an mai târziu, în 2021, cifra de afaceri netă a fost de 31.604.295 lei, veniturile totale de 32.065.128 lei și cheltuielile de 31.456.940 lei. Nivelul profitului net a fost de 315.289 lei.

CITEȘTE ȘI: Poliția Locală Ploiești consumă în fiecare lună doar pentru salariile nete ale angajaților peste 1,2 milioane de lei. Se justifică „nota de plată”?

În 2022,  cifra de afaceri netă a fost de 38.767.896 lei, veniturile totale au fost de 38.941.775 lei, iar cheltuielile de 37.575.849 lei. Profitul net raportat de SGU a fost de 831.387 lei.

În ultimul an pentru care există bilanț depus la Ministerul Finanțelor, 2023, cifra de afaceri netă a fost de 45.699.368 lei, veniturile totale de 46.355.407 lei și cheltuielile de 40.464.019 lei. Profitul net înregistrat a fost de 4.802.667 lei.

Toate aceste sume evidențiază faptul că există potențial economic, doar că se impune un management mult mai eficient astfel încât S.C. SERVICII DE GOSPODĂRIRE URBANĂ S.R.L. să poată contribui cu sume importante la bugetul local al orașului Ploiești.

Care sunt serviciile oferite de SGU Ploiești:

  1. Întreținerea și amenajare zone verzi.
  2. Administrarea cimitirelor: Bolovani, Viișoara, Mihai Bravu și Eternitatea.
  3. Administrare, exploatare și întreținere parcări publice cu plată.
  4. Administrare WC publice cu plată.
  5. Organizare și efectuare ridicări, blocări, transport, depozitare și eliberare autovehicule care sunt parcate sau ocupă ilegal drumurile publice sau terenurile aparținând domeniului public sau/și privat al Municipiului Ploiești.
  6. Desființare pe cale administrativă a construcțiilor ilegale de pe domeniul public și privat al Municipiului Ploiești.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Ordinea Zilei

CITEȘTE ȘI: Primarul Mihai Polițeanu a declarat război „pilelor” din compania care administrează transportul public în Ploiești

 

 

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei