Rafila vrea să trimită asistenții medicali pentru a preda disciplina Educație pentru sănătate

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Ministrul Alexandru Rafila vrea să trimită asistenții medicali în școli. Oficialul a declarat că profesioniștii din această categorie cu studii superioare ar putea să predea „Educaţie pentru sănătate”.

Șeful de la Sănătate a explicat că a purtat foarte multe discuții cu ministrul Educației, Ligia Deca, referitoare la introducerea acestei materii în școli.

Reticenţa – am discutat şi cu doamna ministru Deca de foarte multe ori – a fost legată de faptul că nu există pârghii să oblige, de exemplu, profesorii de biologie să înveţe această curriculă, pe care ulterior s-o predea elevilor. Asta a fost discuţia. Soluţia la care ne-am gândit la Ministerul Sănătăţii – şi cred că este operaţională, am discutat cu Ordinul Asistenţilor Medicali – ar fi ca în fiecare şcoală să fie nişte asistenţi medicali, eventual cu studii superioare, care să fie angajaţi, că medici nu o să avem de unde. De unde se angajezi 7.000 de medici în şcoli? Este imposibil, nu există aceşti 7.000 de medici. Atâtea şcoli sunt în România, şapte – opt mii de şcoli. Sunt 1.000 acum în medicină şcolară. Nu ai de unde să mai angajezi lângă 6.000, mai ales că sunt multe locaţii care nu sunt tentante. Atunci, am putea să avem aceşti asistenţi medicali care să devină cadre didactice, cărora le-ar fi mai uşor să înveţe noţiunile şi să predea noţiunile copiilor şi, eventual, să interfereze chestiunea asta şi cu acordarea asistenţei medicale în şcoli”, a atras atenția ministrul Rafila.

Oficialul a subliniat că asistenţii care ar urma să predea disciplina ar trebui să fie angajaţii şcolilor.

Oamenii trebuie angajaţi în şcoli ca să predea „Educaţie pentru sănătate”. Deci, e clar, dacă nu-i angajez să predea „Educaţie pentru sănătate”, atunci nu o să avem niciodată „Educaţie pentru sănătate” în şcoli. Acum, 5% dintre părinţi optează pentru copiii lor pentru „Educaţie pentru sănătate”, atât că e opţional, iar din ăştia 5%, termină doar 2%. Deci, se pierd pe parcurs. Deci, practic nu se face”, a menționat Alexandru Rafila.

Totodată, el a precizat că „Educaţia pentru sănătate” ar trebui să fie individualizată. „Sper că odată o să ajungă un ministru al Învăţământului care să aibă în mod real interesul să dezvolte această disciplină”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei