Tony Murphy a fost reales președinte al Curții de Conturi Europene

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Tony Murphy a fost confirmat joi de către membrii Curții de Conturi Europene în funcția de președinte al instituției, pentru următorii trei ani.

Tony Murphy, cetățean irlandez, a devenit membru al Curții de Conturi Europene în 2018 și, din octombrie 2022, exercită funcția de președinte al instituției. Noul său mandat de președinte al Curții va începe de la 1 octombrie 2025.

Președintele Curții de Conturi Europene este ales de membrii Curții din rândul acestora, pentru a-și asuma rolul de primus inter pares (primul între egali) pentru o perioadă reînnoibilă de trei ani. Președintele este responsabil de strategia instituției, de planificare și de gestionarea performanței, de comunicare și de relația cu mass-media, de chestiunile juridice și de auditul intern și reprezintă instituția în relațiile sale externe.

Curtea este auditorul extern independent al Uniunii Europene. Rapoartele și avizele Curții reprezintă o verigă esențială a lanțului de asigurare a răspunderii în UE și sunt utilizate pentru a garanta faptul că cei responsabili de implementarea politicilor și a programelor UE – Comisia, alte instituții și organisme ale UE și administrațiile din statele membre – dau seamă pentru actul de gestiune.

Curtea avertizează cu privire la riscurile existente, oferă asigurare, semnalează existența atât a deficiențelor, cât și a bunelor practici și formulează recomandări adresate factorilor de decizie și organelor legislative cu privire la modul în care se poate îmbunătăți gestionarea politicilor și a programelor Uniunii.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Curtea de Conturi Europeană

 

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei