Get this Widget

Top 10 cele mai sănătoase fructe din lume

0

Fructele sunt, cu siguranță, unul dintre cele mai de preț daruri pe care ni-l oferă natura. Cu toate acestea, mulți dintre noi nu le prețuim, din păcate, la adevărata lor valoare. Fie că ne este frică de conținutul de zahăr, fie că nu am fost obișnuiți să le consumăm frecvent, ajungem ca de cele mai multe ori să le evităm sau să nu includem în alimentația noastră zilnică. În realitate, conținutul de fructoză nu este un motiv pentru a le exclude din dietă sau a le privi cu prudență, pentru simplul motiv că fructele conțin mari cantități de fibre care încetinesc absobția zahărului, evitându-se, astfel, creșterea glicemiei și a secreției de insulină peste limitele normale.

În plus, există motive foarte temeinice pentru a consuma zilnic fructe. Acestea conțin vitamine, minerale, fibre și carbohidrați, dar și proteine și, câteodată, grăsimi. De asemenea, fructele conțin antioxidanți, care au ca rol neutralizarea radicalilor liberi, întărirea sistemului imunitar și prevenirea cancerului. Fructele sunt și o extraordinară sursă de hidratare, cea mai bună dintre toate, de altfel. Acestea conțin cea mai pură apă, având, în plus, și rol de a echilibra balanța electrolitică. Fibrele conținute contribuie la îmbunătățirea digestiei și la prevenirea constipației. Vitaminele și mineralele pe care le conțin fructele au rol de a întări sistemul osos, de a menține sănătatea danturii, a părului și a pielii, de a regla tensiunea arterială și nivelul colesterolului.

Deși toate fructele au un conținut nutrițional care le recomandă ca alimente folositoare sănătății, nu toate se plasează pe același nivel în ceea ce privește valoarea și beneficiile acestora. De aceea, pentru a ști exact pe care dintre ele este indicat să le consumăm mai des, vom trece în revistă, pe scurt, cele mai sănătoase 10 fructe din lume. Iată care sunt acestea:

  1. Zmeura, unul dintre cele mai sănătoase fructe din lume, reprezintă o sursă remarcabilă de antioxidanți, conținând flavonoizi, antocianine, elagitanine (cum ar fi acidul elagic), cianidine și pelargonidine. Zmeura este o excelenta sursă de vitamina C, mangan și fibre dietetice. Aceasta reprezintă o sursă foarte importantă de cupru, dar și de vitamină K, acid pantotenic, biotină, vitamina E, magneziu, acid folic, acizi grași omega 3 și potasiu.
  2. Afinele sunt o altă excelentă sursă de antioxidanți. De fapt, conținutul lor antioxidant este cel mai mare dintre fructele frecvent consumate. Iar acest lucru este cu atât mai important cu cât studiile au arătat că antioxidanții reduc riscul apariției unor afecțiuni cronice. Antioxidanții au, de asemenea, efecte pozitive asupra sistemului imunitar. În plus, antioxidanții pot avea un efect protector asupra creierului. Afinele reprezintă și o sursă excelentă de fibre dietetice, vitamine (C și K) și mangan.
  3. Căpșunile sunt foarte bogate nutritiv, având un conținut ridicat de vitamine și minerale. Fructul are un indice glicemic foarte scăzut, făcându-l ideal pentru cei care se îngrijesc de propria greutate corporală și pentru diabetici. Conținutul ridicat de antioxidanți poate reduce riscul bolilor cronice și pot ajuta la prevenirea cancerului. Căpșunile sunt foarte bogate în vitamina C, mangan, folat și potasiu.
  4. Probabil cel mai popular fruct din lume, mărul, este incredibil de hrănitor, datorită conținutului mare de fibre, de vitamine (A, C, K și B) sau de potasiu. Studiile efectuate au demonstrat că antioxidanții din mere sunt benefici pentru sistemul cardiovascular și pot reduce, de asemenea, riscul unor boli diferite. Cercetările au constatat, de asemenea, că antioxidanții din măr au ca efect creșterea densității osoase. Un alt beneficiu pentru sănătate este conținutul de pectină. Aceasta este o fibră prebiotică care hrănește bacteriile bune din intestine, care ajută la îmbunătățirea digestiei și a sănătății metabolice.
  5. Mango este o sursă excelentă de vitamină C. Acesta conține, de asemenea, fibre solubile, care sunt foarte benefice pentru sănătate. În plus, mango are proprietăți puternic antioxidante și antiinflamatorii, care pot contribui la reducerea riscului de îmbolnăvire. Anumite studii realizate pe animale au arătat că anumiți compuși conținuți de mango s-au dovedit a proteja împotriva diabetului.
  6. Lămâile sunt un fruct foarte sănătos, cunoscut pentru conținutul ridicat de vitamina C. Acestea pot fi deosebit de utile în menținerea și îmbunătățirea sănătății inimii, datorită potențialului lor de a scădea nivelul lipidelor din sânge și tensiunea arterială. Pe baza rezultatelor unor studii, oamenii de știință au constatat, de asemenea, că anumite substanțe conținute de lămâi pot preveni acumularea de kilograme în plus. În plus, alte studii au arătat că acidul citric din lămâie are capacitatea de a trata pietrele la rinichi.
  7. Avocado diferă de cele mai multe fructe datorită conținutului său. Cele mai multe fructe au conținut ridicat de carbohidrați, în timp ce avocado este scăzut în glucide și bogat în grăsimi sănătoase. Această grăsime este în cea mai mare parte acidul oleic, o grăsime mononesaturată care a fost asociată cu un nivel redus al inflamațiilor și cu o sănătate optimă a inimii. În afară de această grăsime sănătoasă, avocado conține, de asemenea, potasiu, magneziu și fibre. Un aport adecvat al acestor minerale este asociat cu scăderea tensiunii arteriale și, în consecință, cu un risc redus de accident vascular cerebral.
  8. Kiwi este o sursă bună de vitamina C, fibre dietetice și vitamine (B5, E și folat). De asemenea, conține o cantitate semnificativă de potasiu, dar și alte minerale în cantități moderate. Antioxidanții conținuți în acest fruct protejează organismul împotriva radicalilor liberi, atenuează simptomele astmului, au efect anti-cancerigen, mențin sănătatea inimii, pot îmbunătății starea de sănătate a diabeticilor și pot încetini îmbătrânirea.
  9. Portocala este un fruct pe cât de popular, pe atât de sănătos. Doar prin consumul unei singure portocale se asigură 130% din necesarul zilnic de vitamina C și 250 de miligrame de potasiu. Portocalele sunt, de asemenea, bogate în flavonoide, care au proprietăți antiinflamatorii și efecte antioxidante puternice. Conform unui studiu, consumul regulat de portocale poate reduce riscul de accident vascular cerebral la femei.
  10. Ananasul este unul dintre cele mai apreciate fructe tropicale. O porție de ananas (o cană) asigură 131% din doza zilnică de referință pentru vitamina C și 76% pentru mangan. Ananasul conține, de asemenea, bromelaină, un amestec de enzime cunoscute pentru proprietățile sale antiinflamatorii și anticancerigene.

Vrei să te bucuri atât de gustul minunat al fructelor proaspete, cât și de beneficiile celor mai sănătoase dintre ele? Vrei ca și copilul tău să beneficieze de aceste comori ale naturi, dar într-o formă cu mult mai interesantă și mai atractivă? Noi îți recomandăm tălpițele Bear – snack-uri 100% naturale și raw vegane, acestea conținând doar fructe (căpșuni și mere, zmeură și afine sau mango și căpșuni) deshidratate la maximum 42 de grade și absolut nimic altceva (fără zahăr adăugat, coloranți, concentrate sau sulfiți). Acestea sunt ideale pentru copiii de peste 12 luni.  Produsele Bear se găsesc în Mega Image, Carrefour, Cărturești, Bebe Tei, Naturalia și magazinele de tip Plafar sau online, pe www.alimentespeciale.ro și www.Unicorn-Naturals.ro.

Autor: Sofia Filip
Foto: Pixabay.com

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply