ATENȚIE! Se închide din nou circulația pe Bulevardului Independenței din Ploiești. Schimbări importante în transportul public

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Municipalitatea ploieșteană anunță închiderea Bulevardului Independenței, pe tronsonul dintre Statuia Radu Stanian și Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud, începând cu noaptea de joi spre vineri – 19.09.2025, ora 00.15, până luni – 22.09.2025, ora 05.00. Măsura este luată pentru desfășurarea Festivalului Interetnic „Alfabetul Conviețuirii”.

În acest context, vor interveni schimbări importante în transportul public din Ploiești. Astfel, autobuzele aferente traselor 1, 30, 32, 48, 300, 301, 306 vor circula deviat:

  • din Centru spre Sud, pe strada Bobâlna cu opriri în stațiile Pelican și Liceul de Muzică;
  • dinspre Gara de Sud spre Centru, pe strada Democrației, autobuzele vor opri în stațiile 13 Decembrie, Covurlui și Muzeul de Istorie.

Traseele troleibuzelor 44 și 202 vor fi scurtate la Hale Coreco, iar legătura între Centru și Gara de Sud se va face cu celelalte trasee de autobuz cu parcurs comun, între Galeriile Comerciale și Gara de Sud, respectiv Gara de Sud spre Hale Coreco.

Traseul 2, va avea următoarea rută:

  • la sensul Gara Vest-Prahova Value Centre se va circula pe str. Bobâlna, unde se vor efectua stațiile Pelican si Liceul de Muzică.
  • la sensul Prahova Value Centre – Gara de Vest, nu va mai intra la Gara de Sud și va circula direct pe str. Democrației. După stația Pleiades, următoarea stație va fi 13 Decembrie din str. Democrației, apoi Covurlui si Muzeul de Istorie.

Călătorii din zona Gara de Sud, care doresc să ajungă în zonele Centru/Vest vor folosi stația din fața gării.  În acest scop, călătorii rămân în autobuzul care intră la Prahova Value Centre și apoi continuă circulația pe str. Democrației.

Biletele validate în troleibuze vor fi valabile și în autobuzele care circulă între Centru și Gara Sud, în perioada de scurtare a rutei liniilor de troleu 44 si 202. La fel, biletele folosite în autobuz pe zona Gara de Sud – Centru își mențin valabilitatea și în troleibuzele care circulă spre Malu Roșu, respectiv Podul Înalt.

În locul stației Coreco Sud, la sensul spre Centru, traseele 1, 30, 32, 300, 301 și 306 vor efectua stația Gara Sud din fața P.T.T.R. Sud, comună cu cea a traseului 101.

Traseul 2 va efectua stația din fața Gării de Sud, iar la ieșirea din Prahova Value Centre va efectua viraj dreapta pe strada Democrației.

În funcție de dispozițiile Poliției Rutiere, atât intervalul orar cât și rutele ocolitoare specificate mai sus pot fi modificate, conform necesităților identificate.

Străzi închise

În același context, Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației  a decis că se vor închide în ziua de vineri – 19 septembrie 2025, între orele 19.30 – 22.30,  următoarele străzi:

  • B.P. Hașdeu,
  • Anul 1848,
  • Miciurin,
  • Mihai Eminescu (de la rond Conpet până la intersecția cu str. Traian Vuia),
  • Ana Ipătescu (de la intersecția cu str. Bobâlna până la rond Conpet).

Pe aceste străzi:

  • Se va permite accesul exclusiv pentru ambulanțe și vehiculele de intervenție, în caz de urgență, către Spitalul de Pediatrie.
  • Vor fi dispuse semnalizări rutiere provizorii și echipaje ale Poliției Locale Ploiești, pentru dirijarea circulației. 
Autor: Filip Denis
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei