Descoperită sub un teren de fotbal din apropierea Vienei, o groapă comună veche de aproape 2.000 de ani conține scheletele a 129 de tineri care au murit în circumstanțe deosebit de violente. Leziunile acestora – concentrate în special în zona inghinală – ar putea indica o confruntare militară misterioasă, care nu a lăsat nicio urmă în consemnările istorice, notează revista franceză GEO.
Sub un teren de fotbal de la periferia Vienei, 129 de schelete spun povestea ultimelor clipe, de o violență extremă, din viața unui grup de tineri.
CITEȘTE ȘI: Ce informații dezvăluie „pantofii de aur” vechi de 1.500 de ani, descoperiți în necropola Karakabak?
Exhumate în 2024 pe strada Hasenleitengasse, aceste rămășițe umane – datând din secolele I și II d.Hr. – ar putea aparține unor soldați căzuți într-o confruntare care nu a lăsat nicio urmă în consemnările istorice cunoscute. Arheologii au fost imediat intrigați de amploarea descoperirii și de dispunerea neobișnuită a corpurilor. Cei decedați – toți bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani – fuseseră așezați în groapă într-o manieră „extrem de dezordonată”. Rămășițele nu erau însoțite de obiecte funerare caracteristice, deși la fața locului au fost găsite câteva arme.
Observațiile inițiale au infirmat rapid ipoteza unui cimitir obișnuit. Într-adevăr, cel puțin două treimi dintre indivizi prezintă urme de leziuni violente suferite în momentul decesului sau cu puțin timp înainte de acesta.
Noi analize, prezentate pe 6 august în cadrul celei de-a 25-a reuniuni a Asociației Europene de Paleopatologie, susțin acum teoria unui episod de violență militară.
„Este o descoperire spectaculoasă”, a declarat, pentru Live Science, Sheridan Strang – bioarheolog în cadrul firmei de arheologie Novetus. Totuși, rezultatele prezentate recent de ea și de echipa sa urmează încă să fie supuse evaluării altor colegi din domeniu.
Leziuni care indică o luptă de o brutalitate extremă
În primul rând, traumatismele observate pe oase permit reconstituirea unei părți a tragicului eveniment. Cercetătorii au identificat leziuni în diverse zone ale scheletelor, provocate de arme cu tăiș – compatibile, în special, cu săbii sau pumnale. Loviturile cu obiecte contondente par să se fi concentrat cu precădere asupra craniilor. Totuși, o altă categorie de leziuni a atras în mod deosebit atenția: cele provocate de proiectile. Spre deosebire de celelalte leziuni, acestea se regăsesc în principal în zona bazinului și a regiunii inghinale.
O astfel de distribuție a rănilor nu a fost, probabil, o coincidență. Cercetătorii iau în considerare ipoteza că infanteriștii aruncau arme spre adversarii călare, vizând zonele corpului cel mai puțin protejate de armură. Unul dintre schelete oferă un exemplu grăitor în acest sens. „Avem un individ în cazul căruia vârful suliței era încă înfipt în pelvis în momentul excavării”, a explicat Sheridan Strang, adăugând că „cei care au provocat aceste răni vizau tocmai aceste zone vulnerabile”.
Pentru Patrick Randolph-Quinney, antropolog biolog la Universitatea Uppsala din Suedia – care nu a participat la studiu –, această descoperire oferă o ocazie rară de a examina modul în care erau utilizate armele de aruncat în luptă. El consideră că concentrarea aceasta a rănilor în zona inghinală și la nivelul membrelor inferioare „sugerează o posibilă lipsă a armurii sau a protecției în acele zone, dar indică, totodată, faptul că atacatorii știau cum să-și neutralizeze adversarii vizând zonele cu țesuturi moi”.
O bătălie uitată la porțile Vindobonei?
Rămâne un mister major: ce s-a întâmplat, mai exact, în acest loc? În epoca romană, Viena era cunoscută sub numele de Vindobona. Acolo a fost înființată o tabără militară, în provincia Pannonia, spre sfârșitul secolului I d.Hr.
Poziția sa pe malul Dunării a transformat-o într-un punct strategic pentru supravegherea și apărarea frontierelor Imperiului, în special împotriva popoarelor germanice, precum marcomanii. Prin urmare, regiunea nu era străină de conflicte. De altfel, între anii 166 și 180 (aproximativ), Războaiele Marcomanice au opus Roma mai multor popoare stabilite dincolo de granițele sale dunărene.
CITEȘTE ȘI: Tradițiile antice ale Imperiului Roman au fost practicate și în Britannia
Cu toate acestea, nici textele antice, nici datele arheologice disponibile până în prezent nu menționează o bătălie care să fi avut loc anume pe strada Hasenleitengasse. „Am stabilit că acești indivizi erau, cel mai probabil, soldați și că au murit în timpul unui episod de violență colectivă – fie că a fost vorba despre o bătălie sau despre o campanie militară. Totuși, nu deținem alte dovezi care să ateste desfășurarea unei bătălii în această regiune în acea perioadă”, a precizat Sheridan Strang, în cadrul unei prezentări științifice.
Prin urmare, este posibil ca arheologii să fi descoperit urmele unei confruntări care nu apare deloc în sursele cunoscute.
Bărbați din diverse regiuni ale Imperiului
Identitatea celor decedați complică și mai mult situația. Analiza inițială a ADN-ului prelevat de la 25 de indivizi a confirmat că toți erau de sex masculin din punct de vedere cromozomial, însă — aspect și mai important — a dezvăluit o mare diversitate a originilor. Se pare că unii dintre acești bărbați proveneau din Peninsula Italică, iar alții din Europa continentală. În același timp, trei dintre indivizi par să aibă origini legate de zona Mediteranei de Est și de Levant. Această diversitate reflectă compoziția forțelor militare ale unui imperiu care se întindea pe suprafețe vaste din Europa, Africa de Nord și Orientul Apropiat. Totuși, acest lucru nu este suficient pentru a demonstra că toți cei decedați au luptat sub drapelul Romei.
„Nu știm dacă era vorba despre romani, marcomani sau membri ai unui alt trib germanic prezent în regiune. Groapa ar putea conține chiar indivizi provenind din grupuri diferite. Acești indivizi ar fi putut face parte din armata romană, însă nu toți erau neapărat romani. Este posibil ca groapa să cuprindă un amestec de romani și membri ai unui alt trib germanic”, a subliniat Sheridan Strang.
Analizele viitoare ar trebui să contribuie la clarificarea acestui scenariu și, poate, chiar la identificarea victimelor acestui episod uitat. Dincolo de identitatea lor, rămășițele osoase ar putea oferi și o imagine mult mai clară a vieții cotidiene a acestor bărbați înainte de moartea lor. „Acum că dispunem de aceste rămășițe, le putem studia starea de sănătate, alimentația și bolile, oferind răspunsuri la întrebări pe care datele arheologice, luate izolat, nu le puteau clarifica anterior”, a concluzionat Sheridan Strang.
