Părintele Ilie Cleopa, într-o predică la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, a venit cu următorul îndemn: „fraţi creştini, suntem datori să cinstim pe sfinţi că ei sunt „prietenii lui Dumnezeu” şi rugătorii noştri la cer.” Iar părintele Dumitru Staniloae le-a explicat credincioșilor: „Se spune că, împreună cu Hristos, îngerii au şi ei un mare interes pentru mântuirea noastră. Sfinţii, care sunt şi oameni, o fac cu atât mai mult. Despre ei Sfântul Pavel spune că nu vor avea fericirea deplin decât împreună cu noi, când vom fi cu toţii împreună. Ei se roagă pentru noi. Iar când ne rugăm pentru vrăjmaşi, ei se roagă cu şi mai multă osârdie. De aceea cerem rugăciunile lor.”
Sfântul Ioan de Kronstadt îi povățuiește pe creștini: „Când te rogi în biserică ori acasă, străduieşte-te ca în rugăciune să îţi înfăţişezi toate cuvintele şi chipurile – chipul Maicii Domnului, chipurile îngerilor, ale sfinţilor sau oamenilor de pe pământ pentru care te rogi – la modul ideal, adică aşa cum sunt ele în esenţa lor sau aşa cum ar trebui să fie (arhierei, preoţi, diaconi şi ceilalţi, fiecare după cinul lor): să ţi-i înfăţişezi sfinţi, potrivit temeiului lor dumnezeiesc, nu în chip trupesc, sau material, sau păcătos, şi îţi va fi rugăciunea ta întru bucurie.”
De 372 de ani, românii o cinstesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, dar, timp de aproape o mie de ani, pentru că este foarte probabil că Patriarhia ecumenică va fi procedat de timpuriu la canonizarea ei, adică la trecerea ei în rândul sfinților, creștinii ortodocși din Sudul Europei s-au rugat Sfintei la Epivata (localitatea ei natală de pe malul Mării Marmara), Târnovo, ori Belgrad și apoi Constantinopol, înainte de a veni la Iași.
„Ecce homo” – iată omul
În timpul viețuirii pe pământ, după plecarea timpurie din casa părintească, tânăra fecioară a rătăcit din mănăstire în mănăstire până la apa Iordanului, animată de învățătura lui Hristos „Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24).
A avut de înfruntat încercări și ispite: „Apoi se chinuia de frig şi de arşiţă şi căuta cu ochii minţii sale numai la Cel ce poate a mântui de împuţinarea sufletului pe cei smeriţi cu inima. Dar cine va putea spune izvorul lacrimilor Cuvioasei Parascheva şi suspinele ei cele neîncetate? Sau ostenelile şi privegherile de toată noaptea, ispitele de la diavoli şi metaniile ei cine le va povesti, decât Unul Dumnezeu, care ştie şi vede toate? Ea nu mai purta grijă de cele pământeşti, ci numai de cele sufleteşti şi de ceasul judecăţii ce va să fie. Ca mireasă a lui Hristos neîncetat se pregătea să iasă întru întimpinarea mirelui iubit, zicând: “Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine Te caută inima mea””, după cum explică părintele Ilie Cleopa.
După mutarea la Domnul, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au avut și ele călătoria lor…
Strămutările dintr-o cetate în alta au fost determinate de soarta războaielor, a schimbărilor influențelor din Balcani, într-o măsură odoarele sfintei au împărtășit soarta credincioșilor din această parte de lume.
Descoperite în mod miraculos de credincioși din Epivata au rămas aici timp de aproape 200 de ani. După anul 1235 găsim moaștele Cuvioasei Parascheva la Târnovo, pe atunci Capitala imperiului româno-bulgar și reședință patriarhală. Rămân aici timp de 160 de ani, după care ajung la Belgrad tot fugind din calea oștilor otomane.
Pe la anul 1521, când turcii au cucerit și acest oraș, iar Serbia, ca toată regiunea de la Sud de Dunăre, a fost transformată în pașalâc, sfânta ajunge la Constantinopol (care devenise Istambul după 1453) pentru alți 120 de ani.
Ultima strămutare, de data aceasta spre pământul românesc a avut loc în anul 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol. Cârmuitorii de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva „pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei (Țara Moldovei, n.n.)”, după cum se spune în „scrisoarea sinodicească”.
Minuni și întâmplări… minunate
În toată această perioadă mii de ortodocși rugători în bisericile ridicate pentru cinstirea Sfintei Parascheva în întreaga zonă a Balcanilor, la icoanele sau moaștele sfintei – aceia care au avut binecuvântarea să ajungă la ele – dau mărturie pentru ajutorul, vindecările, înlesnirile pe care Sfânta le-a mijlocit pentru ei. Pentru că numele ei se traduce din limba greacă „a cincea zi a săptămânii”, românii au asociat-o cu partea benefică a personajului mitologiei populare „Sfânta Vineri”.
Dar cea mai grăitoare și documentată mărturie a puterilor sfintei o constituie evenimentul din anul 1888. În seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenție, a rămas aprinsă o lumânare din sfeșnicul de lângă racla din lemn în care erau așezate cinstitele moaște. Peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și „prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni”. A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și credincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse.
Încă o minune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fericitul întru pomenire, Mitropolitul Iosif Naniescu, a cercetat paraclisul, preaslăvind minunea. Prefectul județului Iași, de la acea vreme, Leon Negruzzi, și procurorul general al orașului au consemnat în procese verbale cele întâmplate.
Ridicate din mormanul de jar, moaștele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi după care au fost strămutate în noua Catedrală mitropolitană din Iași, care fusese sfințită la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor moldoveni.
Puterea exemplului Cuvioasei, periplul moaștelor sale prin istorie și prin Balcani dau creștinilor încredințarea că, oriunde s-ar afla, tăria credinței, nădejdea și rugăciunea stăruitoare sunt cele care le sunt de folos pentru a depăși încercările pe care le întâmpină. Și dacă nu au destulă forță să ridice ochii și gândul la Dumnezeu, pot apela la Maica Domnului și la toți sfinții și vor primi putere și ajutor.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Corina Gheorghe
