Get this Widget

A fost descoperit un templu dedicat zeului Xipe Totec

0

Arheologii marchează o premieră în Mexic prin descoperirea unui templu dedicat zeului Xipe Totec. Anunțul a fost făcut chiar de către Institutul naţional de antropologie şi istorie (INAH).

Xipe Totec este un zeu important în mitologia aztecă în numele căruia erau realizate sacrificii umane. “Xipe Totec a fost unul dintre cei mai importanţi zei din epoca pre-hispanică. Influenţa sa (…) a fost recunoscută de numeroase civilizaţii din vest, din centru şi din Golful Mexic. Cu toate acestea, nu a fost descoperit niciodată un templu asociat în mod direct cultului său“, a indicat INAH într-un comunicat.

Templul descoperit are o lungime de 12 metri și o înălțime de 3,5 metri. Este compus din două altare pentru sacrificiu, trei sculpturi în piatră vulcanică şi diverse elemente arhitecturale descoperite. Descoperirea a fost făcută într-un subsol piramidal din complexul arheologic Ndachjian-Tehuacan din Puebla (centru).

Cercetătorii au găsit în templul despre care se presupune că utilizat între anii 1.000 şi 1.260 d.Hr. o serie de sculpturi care reprezintă două cranii de aproximativ şaptezeci de centimetri, cu o greutate de circa două sute de kilograme, şi un bust acoperit cu piele de sacrificiu – o personificare a zeului Xipe Totec, asociat cu fertilitatea, regenerarea ciclurilor agricole şi războiul.

În istoria aztecă, una dintre cele mai importante sărbători era ”Tlacaxipehualiztli”, care în limba nahuatl înseamnă ”a pune pielea jupuită”.

‘Tlacaxipehualiztli” era celebrată e două altare circulare: unul pentru sacrificarea celor învinşi în luptele în stil gladiator sau cu săgeţile, şi cealaltă pentru jupuirea victimelor în numele lui Xipe Totec. Sursele existente până la acest moment indică faptul că preoții implicați în acest ritual erau îmbrăcaţi în piele sacrificială, care era apoi depozitată în mici cavităţi. Aceasta ”demonstrează importanţa” descoperirii ”celor două altare sacrificiale din subsolul piramidal şi a celor două orificii găsite în sol (în faţa altarelor), care au fost umplute cu pământ (…) aflate sub craniile de piatră“, a indicat INAH.

Experții INAH menționează că în templul descoperit torsul lui Xipe Totec este ”omorât”, adică fragmentat în chip ritualic, şi ”are o gaură în vintre, care servea, potrivit unor surse, pentru amplasarea unei pietre verzi ce îi ‘dădea viaţă’ în timpul ceremoniilor“.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: INAH
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply