Laleaua de Banat sau Laleaua galbenă (Tulipa hungarica ssp.undulatifolia) este o subspecie a Lalelei de Cazane. Este foarte rară și se întâlnește în Rezervaţia Naturală Valea Oglănicului, una dintre cele mai remarcabile rezervaţii din punct de vedere al biodiversităţii din Parcul Natural Porțile de Fier.
Laleaua de Banat este o specie strict protejată, unică în lume, iar starea ei de conservare este nefavorabilă, necesită măsuri speciale de conservare, atât in-situ, pe cât posibil şi ex-situ. Angajații din administrația Parcului Natural Porțile de Fier o monitorizează anual.
Laleaua de Cazane (Tulipa hungarica) a fost descoperită de botanistul Vincze Borbas în anul 1882. Înflorește la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie și rămâne înflorită până în luna mai.
Frumoasa plantă crește pe versanții abrupți ai masivului Ciucaru Mare, în zona Cazanelor și, datorită protecției se află în stare de conservare favorabilă, fiind protejată de legislația din România și de Convenția de a Berna.
Parcul Natural Porțile de Fier, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurii – Romsiva, este situat în sud-vestul României, în județele Caraș Severin și Mehedinți, și este unul dintre cele mai spectaculoase parcuri din punct de vedere al biodiversității, al diversității geologice, dar și al vestigiilor istorice. Acest parc are o suprafață totală de 115.656 de hectare, din care peste 75 de mii de hectare sunt păduri.
Foto: Amalia Raluca Bălășoiu, biolog, Romsilva – Parcul Natural Porțile de Fier

