O structură din ANPC poate prelua reclamaţiile privind litigiile din sectorul bancar

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) informează că persoanele care întâmpină dificultăţi în relaţia cu operatorii economici financiar-bancari se pot adresa Direcţiei de Soluţionare Alternativă a Litigiilor (DSAL), printr-o reclamaţie pe platforma specială a acesteia.

DSAL instrumentează reclamaţiile primite de la consumatori, prin intermediul platformei sale speciale, exclusiv pe cale amiabilă şi cu titlu gratuit.

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB) este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.

În contextul deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB) a pierdut posibilitatea înscrierii pe lista entităţilor de soluţionare alternativă a litigiilor (SAL) din România, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor face următoarea precizare: până la clarificarea situaţiei privind funcţionalitatea CSALB ca entitate SAL, consumatorii care întâmpină dificultăţi în relaţia cu operatorii economici financiar- bancari se pot adresa Direcţiei de Soluţionare Alternativă a Litigiilor (DSAL), din cadrul ANPC, printr-o reclamaţie pe platforma specială a acesteia, la link-ul https://reclamatiisal.anpc.ro/”,  precizează  reprezentanții ANPC.

Autor: Ioana Andrei
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei