Get this Widget

Oamenii de știință din Islanda transformă dioxidul de carbon în rocă

0

Ceasul schimbărilor climatice ticăie, iar oamenii de știință caută soluții salvatoare pentru planeta noastră. De exemplu, cei din Islanda au reușit să transforme dioxidul de carbon în rocă.

În 2018, emisiile globale de carbon au atins un nivel record, iar Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat că vom avea la dispoziție doar 12 ani pentru a preveni efectele catastrofale ale schimbărilor climatice.

Parlamentul din Regatul Unit și cel din Irlanda au decis să declare situația ”urgență climatică”.

În timp ce  unele țări  au intensificat preocupările pentru utilizarea energiei curate, puține se ocupă serios pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon suficient de repede pentru a atinge obiectivele climatice ale Acordului de la Paris din 2016.

Odată cu apropierea termenului limită , unii cercetători  s-au preocupat de  găsirea de noi metode pentru  atenuarea încălzirii globale. Una dintre aceste metode  presupune  captarea emisiilor de carbon provenite de la centralele electrice și procesele industriale, apoi izolarea acestora în condiții de siguranță în subteran.

De la CO2 la minerale

În 2012, o echipă internațională de cercetători și ingineri a început să injecteze dioxid de carbon (CO2) într-o rocă  calcaroasă poroasă, formată din lavă răcoroasă, într-un loc de testare subteran din sud-vestul Islandei.

Doi ani mai târziu, aproape toate emisiile de CO2 s-au transformat în minerale carbonate.

Descoperirea echipei, raportată în revista Science în 2016, a dus la extinderea proiectului CarbFix – fixarea CO2 în stâncă, literalmente – la centrala geotermală Hellisheidi, la aproximativ 30 de kilometri de capitala islandeză Reykjavik.

Proiectul CarbFix – o colaborare între compania de utilități Reykjavik Energy, Universitatea Islanda, Centrul Național pentru Cercetare Științifică (CNRS) și Universitatea Columbia din SUA – a capturat și injectat aproximativ o treime din CO2 și trei sferturi din hidrogen sulfurat emis de Hellisheidi.

Datorită geologiei sale vulcanice, Islanda dispune de resurse enorme de energie geotermală care pot fi valorificate pentru a produce energie curată. Încălzirea și apa caldă pentru majoritatea locuințelor islandeze și mai mult de un sfert din energia electrică a națiunii provine din energia geotermală.

Hellisheidi este situat pe vulcanul Hengill, pe un strat de bazalt. Apa sub vulcan este pompată pentru a pune în mișcare șase  turbine, care furnizează electricitate și căldură capitalei.

Edda Sif Aradottir  manager de proiect, descrie procedeul ca “făcând apă de sodă”, CO2 din abur este capturat și dizolvat în cantități mari de apă. Apa scursă este apoi pompată la locul injectării, unde reacțiile chimice transformă CO2 în minerale. Prins în piatră, CO2 nu se poate scurge în pământ și nici în atmosferă.

Ar putea funcționa în altă parte?

Formațiunile bazaltice  se găsesc în întreaga lume, iar echipa CarbFix crede că modelul  ar putea fi repetat în altă parte. Cu toate acestea, procesul necesită cantități mari de apă desalinizată – aproximativ 25 de tone de apă pe tonă de CO2 stocat – astfel încât  se  lucrează la adaptarea sa la apa sărată.

Bazaltul este de fapt cel mai obișnuit tip de rocă de pe pământ, acoperă majoritatea podelelor oceanice și aproximativ 10% din continente. Oriunde există bazalt și apă, acest model ar funcționa“, a declarat,pentru BBC, Sandra Osk Snaebjornsdottir, geolog CarbFix .

Grupul interguvernamental al Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice dorește o adoptare mai largă a unor modele precum CarbFix, care îndepărtează CO2 din atmosferă, cunoscut sub numele de captarea și stocarea carbonului (CCS) și tehnologiile de emisii negative (NET).

Cu toate acestea,  trebuie menționat că, în timp ce astfel de tehnologii pot contribui la lupta împotriva schimbărilor climatice, este probabil ca implementarea lor la scară internațională să fie dificilă și costisitoare.

Experții spun că abordările precum CarbFix nu sunt “un glonț de argint”, iar oamenii ar trebui să depună încă eforturi zilnice pentru reducerea emisiilor.

Autor: Corina Gheorghe
Foto: CarbFix

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply