Programul „Primul student din familie” are un buget de 50 de milioane de euro. Unde ajung banii?

Statul anunță lansarea apelurilor pentru programul „Primul student din familie”. Programul este derulat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Educaţie şi Ocupare (PEO), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei.

În cadrul apelurilor de tip competitiv vor fi finanţate proiecte care urmăresc crearea unui cadru care să asigure acces egal la studii universitare de calitate pentru orice tânăr, indiferent de mediul socio-economic din care provine, fără nicio formă de discriminare, şi care, în acelaşi timp, să sprijine prevenirea şi combaterea abandonului universitar.

Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 de milioane de euro, repartizat la nivelul a două categorii de regiuni: pentru regiunile mai puţin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest şi Centru), suma totală disponibilă depăşeşte 44,97 milioane de euro, din care contribuţia UE este de 38,225 milioane euro (corespunzând unei contribuţii UE de 85%) şi contribuţia naţională de 6,745 milioane euro (corespunzând unei contribuţii naţionale de 15%), iar pentru regiunea dezvoltată (Bucureşti-Ilfov), suma totală disponibilă este de 5,029 milioane euro, din care contribuţia UE este de 2,012 milioane euro (corespunzând unei contribuţii UE de 40%) şi cea naţională de 3,017 milioane euro (corespunzând unei contribuţii naţionale de 60%).

Proiectele din cadrul apelurilor PEO pot fi depuse de instituţii de învăţământ superior de stat şi particulare şi de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, în parteneriat cu instituţii de învăţământ superior de stat şi particulare.

Cererile de finanţare pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, în perioada 28 martie 2024 – 31 mai 2024.

Din fondurile europene vor fi finanţate subvenţii pentru elevii de liceu din clasele a XI-a, a XII-a şi a XIII-a în valoare de 300 de lei/lună pentru o perioadă de minimum 12 luni şi maximum 21 de luni.

Pentru studenţi, vor fi finanţate subvenţii în valoare de 330 lei/lună, pe o perioadă de minimum 12 luni şi maximum 24 luni.

MARE ATENȚIE! Subvenţiile pentru elevi şi studenţi nu vor fi achitate în timpul vacanţei de vară.

Subvenţiile vor fi acordate elevilor/studenţilor din grupul ţintă al proiectelor depuse de instituţiile de învăţământ, proiecte care vor fi finanţate în cadrul apelului. Modalitatea de acordare a subvenţiilor va fi stabilită de fiecare instituţie de învăţământ.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei