Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că Proiectul legii bugetului pe anul 2025 va fi aprobat în Guvern până la sfârşitul lunii ianuarie.
„Am avut o întâlnire cu domnul ministru, cu întreaga echipă de consilieri, secretari de stat şi cu doamna preşedinte de la ANAF, am stabilit indicatorii pe care o să-i prezinte domnul ministru în şedinţa de guvern de joi. E un pas premergător aprobării legii bugetului de stat şi am făcut şi un calendar împreună. Am stabilit foarte clar ca până la sfârşitul lunii să trecem Legea bugetului prin Guvern şi o să înaintăm Parlamentului, astfel încât în prima săptămână din sesiunea parlamentară din februarie Legea bugetului să fie aprobată”, a afirmat Marcel Ciolacu
El a precizat că Guvernul se va încadra până la sfârşitul anului în ţinta de deficit convenită cu Comisia Europeană.
„Vom rămâne cu deficitul de 7% la sfârşitul anului, aşa cum am convenit cu Comisia şi, de asemenea, vom rămâne cu ţinta de 7% din PIB pentru investiţii. Cu alte cuvinte, vom crea un echilibru între investiţii, ţinând cont că aceşti doi ani vor fi, ca şi anul 2024, doi ani cu o pondere foarte mare în investiţii, având finalizarea PNRR-ului până în anul 2026. Nominal, normal că creştem de la 120 de miliarde, cât au fost investiţiile în 2024, la aproximativ 132 de miliarde”, a mai spus Ciolacu.
Premierul a menţionat că o indexare a pensiilor în luna septembrie va fi analizată la prima rectificare bugetară.
Premierul a menţionat că anul trecut s-a înregistrat o creştere a veniturilor la buget la aproximativ 29,6% din PIB.
„Am avut o creştere a veniturilor anul trecut de la 27%, acel 27 consacrat, de altfel, mai mulţi ani de zile, la aproximativ 29,6. Cred că până la final va fi un 30,1 % pentru prima oară România va avea cu cifra 3 în faţă la venituri din PIB şi în continuare domnul ministru şi-a stabilit un 29,6 venituri din PIB. Asta înseamnă că din jalonul 206 am şi îndeplinit acea solicitare şi prevăzută în PNRR ca să creştem veniturile din PIB cu minimum 2,5 puncte procentuale, noi negociind de fapt o reducere la 1,1 puncte procentuale creşteri venituri, rămânând ca în jalonul 207, cel din cererea de plată numărul 5, să facem echilibrarea”, a precizat Ciolacu.
Șeful Executivului a anunţat că vor fi continuate şi ajutoarele de stat. „Continuăm cu ajutoarele de stat, o să le solicităm şi de la Consiliul Concurenţei, care este nivelul şi fiecare program punctual, cum este INVESTALIM, vom continua cu el, vom continua cu materialele de construcţii, dar în funcţie de randament şi de locurile de muncă nou create vom vedea care au fost cele mai eficiente, astfel încât aceste ajutoare de stat, şi eu cred că cel mai bine ele ar trebui focusate numai la Ministerul de Finanţe, astfel încât să fie o conlucrare între ministere, fiindcă cele mai eficiente au fost cele gestionate de către Ministerul de Finanţe până acum. Deci, cu alte cuvinte, o să întoarcem înapoi în economie minimum de 2% din PIB. Eu sper că o să închidem în jur de de 5% din PIB, să întoarcem în economia reală”, a explicat Ciolacu.

