Ţinutul Buzăului rămâne pe harta mondială a geoparcurilor UNESCO. Procesul de revalidare desfăşurat în această vară s-a finalizat cu atribuirea „cartonaşului verde”. Decizia a fost luată recent, în cadrul celei de-a 11-a sesiuni a Consiliului UNESCO Global Geoparks, organizată în Geoparcul Kutralkura din Chile. Scrisoarea oficială va fi emisă în noiembrie, la Conferinţa Generală UNESCO din Uzbekistan, iar următoarea vizită de revalidare este programată pentru anul 2029.
Evaluatorii UNESCO au apreciat rezultatele obţinute în dezvoltarea şi managementul geoparcului, implicarea comunităţilor locale şi modul eficient de utilizare a resurselor.
„Cartonaşul verde vine să confirme că direcţia de dezvoltare a Ţinutului Buzăului este cea bună”, a declarat Adrian Robert Petre, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Buzău.
Managerul Geoparcului, Răzvan Gabriel Popa, a subliniat că această revalidare reprezintă „o încoronare a muncii susţinute din ultimii patru ani” şi o validare internaţională a abordării orientate spre dezvoltare durabilă.
Ţinutul Buzăului a obţinut pentru prima dată statutul de Geoparc Internaţional UNESCO în 2022, alăturându-se unei reţele exclusiviste de aproximativ 230 de teritorii din întreaga lume, care promovează educaţia, cercetarea, turismul şi dezvoltarea economică în armonie cu natura.

