Ploieștenii sunt invitați la „Clasic sub Castani”

Bulevardul Independenței găzduiește, în perioada 25–26 iulie a.c., cea de-a treia ediție a evenimentului „Clasic sub Castani”, organizată alături de Asociația SYNC, într-un format extins, sub conceptul Summer Soft.

Timp de două seri, publicul este invitat să descopere un program muzical divers, construit în jurul ideii de răgaz și întâlnire în spațiul public.

Recitalurile de chitară clasică, pian, vioară și clarinet se vor împleti cu momente de bossa nova, romanțe, oferind o experiență care depășește granițele muzicii clasice și completează atmosfera relaxată a Bulevardului Castanilor.

Aceasta este cea mai amplă ediție organizată până în prezent și cea de-a treia întâlnire de acest fel din istoria proiectului Republica de sub Castani”, transmit organizatorii.

Programul evenimentului din acest weekend:

Sâmbătă, 25 iulie a.c.

  • 18:00 – HOLD SPACE >;
  • 19:15 – Iosif Constantinescu și Ovidiu Pintilie – recital de chitară clasică;
  • 20:30 – Mara Halunga;
  • 21:30 – DJ Set Tomo – „Muzică de stat jos”.

Duminică, 26 iulie a.c.

  • 18:00 – HOLD SPACE >;
  • 19:15 – Andrei Văleanu (clarinet), Andrei Radu (vioară), Daniel Dumitrașcu (pian);
  • 20:30 – Corina Sîrghi (voce), Toma Dimitriu (pian), Paolo Profeti (saxofon);
  • 21:30 – DJ Set Tomo – „Muzică de stat jos”.

Organizatorii invită ploieștenii și vizitatorii să petreacă două seri în aer liber, într-un cadru dedicat muzicii, relaxării și timpului petrecut împreună.

Autor: Filip Denis
Foto: Primăria Ploiești

Mai multe articole

Știrile zilei