Cartea zilei. Wolf Hall, de Hilary Mantel

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Atunci când am primit, de la Litera, cartea Wolf Hall, nu titlul a fost cel care mi-a atras atenția, ci numele scriitoarei. Știam deja că Hilary Mantel este prima femeie care a câștigat de două ori prestigiosul premiul Man Booker. O astfel de recunoaștere nu este  întâmplătoare, așa că m-am grăbit să citesc romanul pe care-l aveam pe birou.

Iar surpriza a fost una cât se poate de plăcută,  stilul inimitabil al scriitoarei reușind să mă țină „în priză” de la prima și până la ultima pagină.

Acțiunea romanului Wolf Hall este plasată în Anglia, în secolul al XVI-lea, și evocă episoade cheie din timpul domniei lui Henric al VIII-lea.  Cartea prezintă perioada în care monarhul duce adevărate lupte pentru a scăpa de mariajul său cu Caterina de Aragon, pentru a se putea căsători cu Anne Boleyn.

Nu discutăm despre un divorț simplu între soți, ci despre o adevărată ruptură politică și religioasă cu efecte puternice asupra întregii lumi.

Domnia lui Henric al VIII-lea și deciziile luate de acesta au constituit teme centrale pentru multe cărți scrise de-a lungul timpului. Hilary Mantel vine însă cu o abordare cu totul nouă, construindu-și acțiunea în jurul unui alt personaj decât regele. Toate întâmplările prezentate în carte sunt aduse în prim-plan prin intermediul lui Thomas Cromwell, un personaj original, deopotrivă fermecător și ticălos, idealist și oportunist, fin cunoscător al caracterului uman și cu o energie fără seamăn.

Parcursul pe care îl urmează Thomas Cromwell stârnește admirația și invidia în același timp. Politician desăvârșit, de neclintit în ambiția sa, Cromwell își croiește cu abilitate drum într-o lume ostilă. Opunându-se parlamentului, politicii de stat și papalității, Cromwell este pregătit să redefinească Anglia conform voinței lui Henric și propriilor sale dorințe. Dar Henric este schimbător: binevoitor într-o zi, gata să ucidă în alta.

Cartea pune în evidență toanele regelui, influența Bisericii Catolice, dar și jocurile de culise care se duc la curte. Romanul reliefează  tabloul unei societăți în prag de schimbare, în care indivizii luptă cu propriul destin sau îl acceptă cu pasiune și curaj. În tot acest amestec de interese, un singur om se detașează. Este vorba despre Thomas Cromwell. Oare va reuși el șă-și ducă planurile la bun sfârșit sau cea mai mică dintre greșeli îl va conduce la moarte.

Presa despre Wolf Hall

  • „O narațiune terifiantă, scrisă fermecător… Wolf Hall este o adevărată sărbătoare”- Daily Telegraph.
  • „Amețitor, formidabil de bun… Romanul lui Mantel este o minune de rafinament”- Daily Mail
  • „O scriitură densă și concisă, un vocabular fastuos. Unele pasaje sunt adevărate tururi de forță, cizelate cu tenacitatea și iscusința unui virtuoz”- Le Monde
Autor: Ștefania Enache
Foto: Ordinea Zilei
Rubrică susținută de Litera
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei