Asistentele din medicină de familie sunt plătite la nivelul lucrătorilor necalificați. Medicina de familie este prezentată ca fiind baza sistemului sanitar din România, o bază fără de care întreaga construcție pe care funcționează acest sector s-ar putea prăbuși. În ciuda importanței domeniului, persoanele care lucrează în medicina de familie sunt tratate de statul român ca fiind salariați de „mâna a doua”, lefurile asistentelor medicale fiind similare cu cele ale oricărui necalificat.
Au făcut școală, s-au pregătit ani la rând pentru a practica o profesie nobilă, menită să-i ajute pe oameni. Astăzi, statul le arată că nu le apreciază munca și le întoarce spatele atunci când își strigă doleanțele.
Asistentele care lucrează în cabinetele medicilor de familie au fost uitate de sistem, soarta lor fiind lăsată la voia întâmplării. Considerate ca făcând parte din categoria angajaților care lucrează în domeniul privat, au ajuns să fie plătite cu lefuri nete care cu greu depășesc 1.200 de lei.
În aceste momente în care se vorbește intens despre salarizarea personalului din Sănătate, cele peste 16.000 de asistente din medicina de familie vor să-și facă auzite revendicările, în speranța că li se va face dreptate. Disperate din cauza faptului că nicio autoritate nu le bagă în seamă, au ajuns să-și strige nemulțumirile în mediul online, sperând că cineva își va întoarce fața către ele. Așa a luat naștere un grup pe Facebook- ASISTENȚI MEDICINĂ DE FAMILIE, în care problemele acestei categorii profesionale sunt dezbătute.
Vor să li se audă vocea
Un articol referitor la sistemul medical din România, publicat de Ordinea zilei, a ajuns și pe grupul de pe Facebook înființat de asistentele de medicină de familie. Un comentariu postat la acest articol mi-a atras atenția și astfel am deschis o discuție cu membrele grupului. Dialogul purtat cu aceste doamne m-a făcut să descopăr o realitate îngrijorătoare și anume aceea că în momentul de față medicina de familie este în mare pericol.
Plătite cu lefuri de mizerie, fără sporuri sau alte bonificații de care se bucură colegele lor care lucrează în spitale, chiar și fără concedii de odihnă unele dintre ele, asistentele de medicină de familie trăiesc zilnic umilința de a li se refuza drepturile.
Admit faptul că munca lor nu este similară cu cea a unei asistente care lucrează la un spital de urgență, dar în același timp trebuie menționat rolul vital pe care asistenta de medicină de familie îl are. Ea lucrează alături de medicul de familie, munca acestuia fiind practic imposibilă fără aportul unei asistente. „ Pansăm pacienții, vaccinăm, facem injecții, tratamente intravenoase, intramusculare, perfuzabile. Curățăm răni, intrăm în contact cu mulți bolnavi care suferă de boli cornice”, ne-a povestit Stela Butura.
De asemenea, trebuie menționat că asistentele de medicină de familie fac vizite la domiciliul pacienților, iar atunci când un bolnav are de urmat o schemă de tratament care se întinde și în weekend sunt nevoite să aplice tratamentul respectiv. Cele mai multe probleme sunt în provincie, unde oamenii simpli de la țară nu au alt sprijin atunci când întâmpină o problemă de sănătate în afara asistenței medicale. Doctorul care deservește comuna vine la program, după care își vede de restul treburilor, greutățile fiind lăsate în mâna asistentei.
Iar la toate acestea se adaugă și munca birocratică pe care o asistentă de familie trebuie să o facă zi de zi, petrecând ore întregi în fața calculatorului pentru a înregistra toate informațiile legate de pacienți.
„Vrem și noi să fim plătite conform calificării noastre, să putem avea și noi concedii de odihnă, să ni se recunoască gradele, vechimea în muncă, sporuri...”, ne-a spus Mihaela Ciocan. “sau cel puțin să avem o grilă de salarizare pe ramura sanitară unde să se arate că nu este permis ca un asistent medical să fie plătit cu mai puțin de…și să fixeze ei o sumă, care să nu fie aceeași cu a femeii de serviciu din spitale. Pentru ca la nivelul acesta suntem plătite”, a adăugat Iuliana Dinu Sandu.
Nu se luptă cu angajatorii, ci cu sistemul
Lupta asistentelor de medicină de familie nu este îndreptată împotriva angajatorilor, ci împotriva sistemului care le ignoră. Lipsa unor reglementări clare care să strabilească niște coordonate legate de această profesie lasă loc interpretărilor. De aici pleacă problema salarizării.
Deși la inspectoratele teritoriale de muncă asistentele de medicină de familie sunt încadrate pe codul COR 222101, cel de asistent medical generalist, salariul se limitează doar la cel minim pe economie.
Atunci când au fost înființate cabinetele de medicină de familie, OG 124/1998 prevedea că salariile asistentelor se acordă prin negociere directă și nu pot fi mai mici de o anumită sumă, făcându-se trimitere la o grilă de salarizare specifică personalului neclinic. Între timp s-a renunțat la acest sistem, leafa plătită asistentelor fiind lăsată în mâna medicului de familie.” Să se înțeleagă, noi nu suntem în război cu doctorii pentru care lucrăm. Noi cerem o lege clară care să ne includă și pe noi, lege care să nu mai dea voie la abuzuri. Admitem faptul că negocierea poate fi constructivă și poate avea ca rezultat acordarea unui salariu în funcție de atribuțiile pe care le are asistenta. Una e să stai cu ochii în calculator cinci ore și să te concentrezi să nu greșești ceva pentru că riști să ți se impute ție plata rețetelor și alta e să te ocupi doar de partea de secretariat”, mai spune Iuliana Dinu Sandu.
Lista revendicărilor:
- Dorim o grilă de salarizare;
- Ne deranjează că suntem plătite cu salariul minim pe economie, deși avem o calificare;
- Nu ni se recunosc gradele;
- Nu se ține cont de vechime;
- Suntem deranjate de diferențele enorme salariale între noi și bugetari;
- Nu avem sporuri, deși intrăm în contact cu toate grupele de afecțiuni: TBC, afecțiuni pshice, contagioase etc.;
- 1162 – Este umilitor după munca pe care o depunem;
- Dorim o lege care să ne respecte drepturile;
- Dacă medicii de familie nu își permit să ne plătească decent, să fim plătite de stat;
- Vrem ca revendicările noastre să fie auzite la Ministerul Sănătății și la Ministerul Muncii;
- Nu cerem pomană, cerem doar să ni se respecte niște drepturi
- Ne e rușine cu salariul pe care îl avem!
Revendicările asistentelor de medicină de familie sunt unele decente, iar statul ar trebui le ofere sprijin în soluționarea lor. Ignorarea acestei probleme poate avea consecințe dintre cele mai grave, existând riscul ca multe dintre cabinetele de medicină de familie să rămână fără asistente. În lipsa unui salariu care să le asigure un trai decent, ele vor pleca rând pe rând din sistem.
A venit timpul ca autoritățile din România să înțeleagă că Sănătatea este un domeniu vital pentru țara noastră, impunându-se adoptarea unor măsuri coerente care să nu bulverseze sistemul. Trebuie înțeles faptul că medicul, indiferent de specializarea pe care o are, nu-și poate derula activitatea fără sprijinul unei echipe. Dacă în cazul medicilor din spitale, echipa include asistente și infirmiere, în cazul medicilor din medicina de familie, echipa este formată atât din doctor, cât și din asistentă.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Pixabay.com

