Get this Widget

Învață să-ți protejezi rinichii în perioadele caniculare

0

Învață să-ți protejezi rinichii în perioadele caniculare! Dr. Dragoş Dorin, şef Secţie Nefrologie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, oferă câteva sfaturi utile în această perioadă cu temperaturi foarte ridicate. Medicul atrage atenția că temperaturile caniculare pot crea grave probleme de sănătate persoanelor vârstnice, dar şi celor care au probleme cu rinichii.

Sfatul medicului pentru a trece cu bine de perioada caniculară:

Multe dintre persoanele vârstnice, din cauza deteriorării neurocognitive nu mai percep senzația de sete și atunci nu se mai hidratează, iar multe dintre ele ajung să dezvolte insuficiență renală acută. Deci le recomandăm vârstnicilor să acorde o atenție deosebită consumului de lichide indiferent că simt sau nu senzația de sete.Totodată, vara există un risc mai mare să se altereze alimentele. Consumul unor alimente alterate poate duce la enterocolite, diaree, iar cei care consumă astfel de produse pot ajunge să se deshidrateze prin diaree și vărsături și pot dezvolta insuficiență renală acută“, explică Dr. Dragoş Dorin.

Cum știm că ne-am hidratat corect?

CÂND NE DESHIDRATĂM, URINA DEVINE MAI CONCENTRATĂ, urinăm mai rar și atunci crește riscul de a dezvolta calculi, litiaza renală. De aceea recomandăm o hidratarea suficientă mai ales persoanele care au avut în istoric litiaza renală ori episoade de colica renală.
În general, FEMEILE URINEAZĂ MAI RAR. În special în cazul lor, cu cât urina stagnează mai mult în vezica urinară cu atât crește riscul de a face infecții urinare. Așadar le recomandăm să consume multe lichide și să nu stea mai mult de 4 ore fără să urineze.

Trebuie să consumăn până la 3 litri de lichide zilnic

Câte lichide ar trebui să consumăm pe timpul verii?

Pe timp de vară recomandarea este să consumați până la 3 litri de lichide zilnic.

Cum ne dăm seama că am băut destule lichide?

În mod normal, ar trebui să urinăm 1,5 l în fiecare zi. Nu contează cât de des mergem la toaletă și cât de mult urinăm, ci culoarea urinei. Astfel, ca să știm că am băut suficiente lichide, trebuie ca măcar o emisie de urină în timpul zilei să fi fost diluată, de culoare galben deschis, aproape incoloră. Dacă toată ziua urina a fost concentrată, galben închis sau chiar brună la culoare, înseamnă ca nu am consumat suficient de multe lichide. Urina de dimineață care este concentrată, nu se ia ca reper.

La ce interval de timp trebuie să consumăm lichidele?

Preferabil este ca lichidele să fie consumate pe tot parcursul zilei (și să nu așteptăm să ni ce facă sete), iar cei cărora programul de muncă nu le permite asta, pot bea mai multe lichide când ajung acasă.

La ce interval de timp este de preferat să urinăm?

Ca să nu dezvoltăm infecții urinare, recomandarea este să nu treacă 4 ore fără să fi mers la toaletă.

Cum putem ajuta vara rinichii să funcționeze mai bine?

În afară de apă, puteți consuma și ceaiuri neîndulcite. Însă, ideal ar fi ca apa să ne-o luăm din legume și fructe, mai ales din cele zemoase, pepene, struguri, roșii, castraveți.

Ce facem dacă nu putem bea apă la serviciu?

Pentru cei care din diverse motive sau din cauza serviciului nu reușesc în timpul săptămânii să consume suficiente lichide, recomandarea este ca măcar sâmbăta și duminica să încerce să facă un fel de cură de diureză, fiindcă cel puțin în ceea ce privește împiedicarea formării calculilor renali, aceasta poate să fie eficientă. Astfel, recomandăm în special celor care au avut antecedente, să consume multe lichide, mult mai multe decât de obicei, iar această cantitate mare să o consume nu de sete, ci ca să-și ajute rinichii. O oală mare de ceai ori sucuri din fructe sau pur și simplu apă multă. Când persoana va ajunge să urineze des atunci va știi că a realizat cu succes această cură de diureză.

Autor: Sofia Filip
Foto: Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti – SUUB / Pixabay.com

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply