Dacă este să-i dăm crezare actualului premier al României, la 1 iunie, domnul COVID își va face bagajele și o va lua la goană peste graniță. Nu știm dacă părăsește țara noastră cu avionul, mașina personală sau pe jos. Știm doar că șeful Executivului l-a convocat la o ședință pe domnul COVID și acesta s-a angajat că ne va lăsa în pace. Altfel nu pot să-mi explic modalitatea în care a ajuns Florin Cîțu la concluzia că, imediat ce începe vara calendaristică, se sfârșește pandemia și ne vom întoarce la viața normală.
Și pentru că și-a dorit să fie convingător în susținerile sale, șeful Executivului a pus bazele unui comitet care „ne va aduce la o viaţă normală”.
Comitetul interministerial pentru revenirea României la normalitate la 1 iunie 2021 a fost constituit printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu, decizie publicată miercuri în Monitorul Oficial.
„Comitetul are ca obiectiv stabilirea, coordonarea şi monitorizarea aplicării măsurilor pentru pregătirea revenirii României la normalitate de la 1 iunie 2021, în contextul pandemiei de COVID-19. În vederea îndeplinirii obiectivului prevăzut la alineatul (1), Comitetul are următoarele atribuţii: stabileşte domeniile de intervenţie şi coordonatorii acestora; stabileşte acţiunile prioritare şi măsurile specifice, la propunerea ministerelor de resort sau a instituţiilor publice competente; stabileşte calendarul de implementare; monitorizează şi evaluează îndeplinirea atribuţiilor”, se arată în decizia prim-ministrului.
Cel care va conduce comitetul este prim-ministrul României, în calitate de preşedinte. Alături de el va sta secretarul general al Guvernului, în calitate de vicepreşedinte. Comitetul este compus din ministerele şi instituţiile administraţiei publice centrale prezentate în Anexa documentului: Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Secretariatul General al Guvernului, Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Institutul Naţional pentru Sănătate Publică.
Din decizia premierului Cîțu mai aflăm că şedinţele Comitetului se convoacă, de regulă, săptămânal sau ori de câte ori este necesar. Întrebarea este la aceste ședinte participă și domnul COVID sau el este deja fugit din România și are interdicție la graniță și nu mai poate intra în țara noastră?!.
Lasând la o parte absurdul acestei situații pe care o trăim și în care se constituie tot felul de comitete, comisii etc, se impune ca Florin Cîțu să adopte o atitudine mai cumpătată în modalitatea în care comunică public și vine cu niște informații fără nicio susținere logică. Minimele reguli existente acum în încercarea de a stopa extinderea infectărilor cu SARS CoV- 2 nu sunt respectate de mulți dintre români. Atitudinea acestora pleacă tocmai de la comportamentul mai marilor zilei care într-o zi vin și spun că suntem aproape de dezastru, că spitalele se sufocă din cauza numărului mare de bolnavi de COVID, iar în altă zi se prezintă public fără mască de protecție, participă la tot felul de sindrofii.
Să vii în fața populației și să faci promisiunea că, de la 1 iunie, viața românilor revine la normal este un act iresponsabil care ne poate costa foarte mult. Ne poate costa vieți omenești!!!
În loc să își bată capul cu înființarea de comitete și comisii cu denumiri pompoase, premierul Florin Cîțu s-ar putea ocupa de problemele reale ale României. Ar putea căuta soluții pentru ca, odată reîncepută școala, să se facă testarea elevilor și profesorilor, ar putea căuta soluții pentru ca instituțiile de cultură să nu rămână închise pe termen atât de lung, ar putea căuta soluții pentru ca agricultorii să fie susținuți pentru a-și putea vedea de treabă, ar putea căuta soluții pentru ca spitalele să nu mai ducă lipsă de personal etc. Lista urgențelor pe care Guvernul le are este lungă…
Cu tot respectul, domnule Cîțu, dar se impune să luați în calcul faptul că vaccinarea nu merge în ritmul pe care l-ați anticipat inițial. Nu spun că în această speță este vina dumneavoastră. Spun doar că trebuie să gândiți realist și să vă raportați la ceea ce se întâmplă acum în acest program. În plus, acest domn COVID pe care l-am tot amintit are o evoluție care îi ia prin surprindere și pe oamenii de știință. Mutațiile care au tot apărut arată că este un virus din ce în ce mai puternic. Să veniți cu astfel de ieșiri publice nu faceți altceva decât să încurajați acel segment de populație care continuă să creadă în tot fel de scenarii SF și să susțină că boala nu există și că este doar o invenție a unora.
Înțeleg că vă doriți simpatia oamenilor, doar că nu așa o obțineți. Prin astfel de promisiuni pe care nu le puteți respecta nu faceți altceva decât să creșteți numărul celor care se îndoiesc de capacitățile dumneavoastră de guvernare. Din tot sufletul mi-aș dori ca 1 iunie să readucă România la normalitate. Eu însă nu stau la Palatul Victoria, trăiesc printre oameni și văd în jurul meu tot mai multe drame cauzate de acest domn COVID pe care dumneavoastră susțineți că o să-l dați afară din România în prima zi de vară.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Pixabay.com