Agenţia Naţională de Transplant a făcut un bilanț al anului 2025, transmitând că s-a încheiat cu 91 de donatori la nivel naţional, fiind cel mai bun an din 2016 încoace. Ultima prelevare de organe a avut loc miercuri.
„Pe 31 decembrie a avut loc ultima prelevare din anul 2025, un an care se încheie cu un rezultat remarcabil: 91 de donatori la nivel naţional. A fost cel mai bun an din 2016 încoace, marcând o creştere importantă a numărului de donatori. Miercuri a avut loc o prelevare de organe şi ţesuturi la Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare de la o donatoare, aflată în moarte cerebrală. În urma acesteia s-au realizat un transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni şi două transplanturi de cornee la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucureşti (SCUOB)”, au anunțat reprezentanții Agenţiei Naţionale de Transplant.
Specialiștii speră ca trendul crescător să fie păstrat şi în 2026, „în beneficiul tuturor pacienţilor care aşteaptă o nouă şansă la viaţă”.

