Get this Widget

Așa arată fața nevătută a Lunii

0

Un aparat de fotografiat instalat pe Chang’e-4, sonda chineză care a aselenizat pe faţa nevăzută a Lunii, a realizat prima fotografie. Imaginea panoramică este impresionantă și dezvăluie un peisaj gri, presărat cu cratere.

Imaginea panoramică la 360 de grade a fost publicată de Administraţia Spaţială Naţională din China (CNSA).

Reprezentanții CNSA au anunțat “au finalizat analiza preliminară a topografiei suprafeţei Lunii din zona în care a avut loc aselenizarea, pe baza imaginii surprinsă de aparatul de fotografiat“.

Prima aselenizare pe faţa nevăzută a Lunii a fost reușită la începutul acestui an de China. Ineditul acestui experiment constă în faptul că, până acum, nicio sondă sau modul de explorare nu au atins vreodată solul de pe fața nevăzută a Lunii.

Primii oameni au pășit pe Lună pe 20 iulie 1969. Atunci omenirea a făcut primul pas spre necunoscut, pășind la propriu în Univers.

La bordul Columbiei se aflau trei oameni:Neil Armstrong, comandantul misiunii; ‘’Buzz’’ Edwin Eugene Aldrin Jr., pilotul modulului lunar Eagle și Michael Collins, pilotul modulului de comandă.

Cei trei au părăsit Pământul pe 16 iulie 1969 și au călătorit în spațiu patru zile, parcurgând 384, 000 de Km. Neil Armstrong și Buzz Aldrin au coborât pe Lună, unde au petrecut 2 ore, 36 de minute și 21 de secunde. În acest timp au reușit să strângă și să aducă pe Pământ peste 22 de kilograme de rocă selenară care au ajuns în laboratoarele științifice. Echipajul a revenit pe Pământ la 24 iulie 1969.

Momentul 20 iulie 1969 este cel mai important în relația noastră cu Universul. Atunci s-a făcut un pas mic pentru om, dar unul uriaș pentru omenire.

Autor: Mihai Colț
Foto și video: CNSA
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply