Get this Widget

Foametea amenință omenirea

0

Rezervele de hrană sunt din ce în ce mai puține, omenirea fiind în pragul foametei generalizate. Fenomenul nu amenință doar răzleț anumite regiuni de pe Terra, ci riscă să se extindă la nivel planetar.

Diapariția speciilor

Dispariția cu repeziciune a unui număr impresionat de specii de animale şi plante, dar și creșterea numărului de locuitori ai planetei sunt doar două din motivele care contribuie decisiv la dezvoltarea pericolului ca Pământul să rămână fără rezurse de hrană. Într-un raport dat publicității de Națiunile unite, experții atrag atenția că omenirea se confruntă cu nesiguranţa alimentară, iar fenomenul poate crește cu vitează în intensitate.

Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) din cadrul ONU avertizează că oamenii au la dispoziţie tot mai puţine specii pe care se pot baza pentru a-şi asigura hrana. Mai mult, sistemele de producție existente sunt tot mai vulnerabile în fața șocurilor, cum sunt dăunătorii sau bolile, seceta sau alte fenomene meteo extreme cauzate de schimbările climatice.

FAO a realizat în premieră un raport care evaluează biodiversitatea sistemelor de alimentaţie, iar concluzia trasă este aceea că, deși există circa 6.000 de specii de plante care pot fi folosite în alimentaţie, mai puţin de 200 sunt consumate pe scară largă şi doar nouă reprezintă cea mai mare parte din producţia agricolă a lumii.

Biodiversitatea este în mare pericol

Pierderea biodiversităţii în domeniul alimentaţie şi agriculturii compromite într-un mod serios capacitatea noastră de a hrăni şi alimenta o populaţie globală în creştere. Trebuie să folosim biodiversitatea într-un mod sustenabil, astfel încât să putem răspunde mai bine provocărilor climatice crescute şi să producem hrană într-o manieră care nu afectează mediul înconjurător“, a spus directorul FAO, Jose Graziano da Silva, într-o declaraţie.

Pe baza unei analize axate pe date din 91 de ţări, experții FAO au arătat că există ”dovezi în creştere” potrivit cărora biodiversitatea lumii se află în ”grav pericol” din cauza poluării, resurselor de apă administrate defectuos, a modului de utilizare a terenurilor precum şi a politicilor deficitare în ceea ce priveşte recoltarea şi schimbările climatice.

Studiile repetate evidențiază faptul că în călzirea globală va deveni, până în 2050, o ameninţare din ce în ce mai mare pentru biodiversitate adăugându-se la pagubele produse de poluare şi de defrişările realizate în scopul cultivării recoltelor.

Raportul FAO relevă că de la insecte la iarba de mare, crustacee şi ciuperci, aproape un sfert din circa 4.000 de specii sălbatice sunt în declin, cele mai afectate regiuni fiind America Latină, Asia şi Africa.

Cum trebuie acționat

Specialiștii sunt de părere că pentru a evita un dezastru planetar este nevoie ca producția global de alimente să devină mai diversă şi să includă specii care nu sunt consumate pe scară globală, dar ar putea face faţă mai bine la un climat ostil şi la boli.

“Agravată de faptul că depindem de un număr din ce în ce mai mic de specii pentru a ne hrăni, pierderea accentuată a biodiversităţii în domeniul alimentaţiei şi agriculturii pune în pericol securitatea alimentară şi nutriţia”, a punctat Graziano da Silva.

Mai mult, diversificarea ar putea ajuta şi la combaterea malnutriţie, aducând alimente mai puţin cunoscute, dar foarte hrănitoare în atenţie, aşa cum este fonio, o cereală adaptată la un climat cald imprevizibil.

O altă recomandare a experților este aceea ca țările să-și dubleze, până în 2030, productivitatea şi veniturile micilor producători de alimente în scopul eliminării foametei şi pentru a sigura accesul tuturor oamenilor la hrană.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Jose Graziano da Silva Facebook/ Pixabay.com

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply