Get this Widget

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Trivale

0

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea din Trivale este recunoscută ca fiind vindecătoare de suferințe trupești și sufletești, întăritoare în credință și apărătoare de duhuri rele.

Hramul Mânăstirii Trivale, situată în strada cu același nume din Pitești, județul Argeș, este Sfânta Treime. Aceasta este o mănăstire de călugări.

Despre icoană se știe că a fost pictată pe la începutul secolului XIX, dar nu se cunoaște autorul. Se povestește că ea a fost descoperită prin anul 1930, când, în vis, părintelui paroh Dumitru Georgian i-a apărut Maica Domnului, care i-a spus acestuia unde se află sfânta icoană și anume în podul unei biserici. Imediat după acest vis, părintele a luat-o și a așezat-o la loc de cinste în biserica Mânăstirii Trivale, unde o găsim și astăzi. Din acel moment, icoana a fost restaurată, pentru restaurare folosindu-se inclusiv argint.

Există o legendă despre această mânăstire, care spune că denumirea a fost aleasă nu întâmplător, ci după numele locului unde a fost ridicată, respectiv la confluența a trei văi – Trivale.

Mânăstirea a fost reclădită din piatră de către domnitorul Matei Basarab, între anii 1632 și 1654. Ulterior, a fost refăcută din piatră și cărămidă, sub atenta observație și coordonare a Mitropolitului Varlaam. În anul 1731, mânăstirea a fost pictată de către Ioasaf Grecu.

Icoana chiar face minuni pentru cei care au credință și se roagă din suflet. Ruga lor fierbinte este auzită și îndeplinită. Rugăciunea la icoanele făcătoare de minuni funcționează pe baza Legii atracției, având la bază cei trei piloni – cere, crede, primește. Și dorința este îndeplinită!

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu
Foto: Mânăstirea Trivale Facebook

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply