În urmă cu peste 2.700 de ani, cineva din vechea Asirie a șlefuit și lustruit cu grijă o mică bucată de cristal de stâncă, conferindu-i o față plată și una ușor convexă. Obiectul, cunoscut astăzi sub numele de „Lentila de la Nimrud”, poate concentra lumina și chiar oferi o mărire rudimentară – proprietăți care au dus la o întrebare mult mai amplă și mai controversată: oare asirienii au experimentat observații de tip telescopic cu mult înainte ca telescopul să apară în Europa epocii moderne timpurii?, se întreabă jurnaliștii de la Arkeonews.
Posibilitatea pare extraordinară. Apariția primului telescop documentat este, în general, asociată cu Țările de Jos și anul 1608, când fabricantul de ochelari Hans Lippershey a solicitat un brevet pentru un instrument care făcea ca obiectele îndepărtate să pară mai apropiate. Cu toate acestea, „Lentila de la Nimrud” a fost realizată între anii 750 și 710 î.Hr., adică cu peste două milenii mai devreme.
Această uriașă prăpastie cronologică a transformat un mic artefact arheologic într-unul dintre cele mai controversate obiecte din istoria opticii antice. Dovezile indică faptul că acel cristal posedă proprietăți optice reale. Ceea ce rămâne incert este dacă aceste proprietăți au fost obținute intenționat și, chiar dacă așa a fost, la ce anume le foloseau asirienii.
Un obiect misterios din cristal, provenind dintr-un palat asirian
Arheologul britanic Austen Henry Layard a descoperit obiectul în 1849, în timpul săpăturilor de la Nimrud – vechiul oraș asirian Kalhu, situat pe teritoriul actual al Irakului.
Piesa provine din Palatul de Nord-Vest și este păstrată în prezent la British Museum, unde este catalogată oficial drept o inserție ovală din cristal de stâncă, datând din perioada aproximativă 750–710 î.Hr.
Artefactul este șlefuit și lustruit, având o suprafață plană și o față ușor convexă. Potrivit British Museum, acesta ar fi putut funcționa ca o lupă rudimentară, având o distanță focală de aproximativ 12 centimetri.
Mai mulți specialiști în optică ce au examinat obiectul de-a lungul anilor au susținut ipoteza că acesta ar fi fost fabricat intenționat pentru a servi drept lentilă.
Cu toate acestea, muzeul rămâne prudent. Interpretarea actuală înclină spre ipoteza că piesa din cristal a fost un element de încrustație, montat probabil inițial într-o piesă de mobilier sau într-un alt obiect decorativ. Simplul fapt că obiectul posedă proprietăți optice nu dovedește că un artizan din vechime ar fi intenționat să creeze un instrument optic.
Tocmai această distincție se află în centrul misterului Lentilei de la Nimrud.
Teoria care plasează originea telescopului cu mii de ani în urmă
Cea mai spectaculoasă interpretare a apărut spre sfârșitul secolului al XX-lea, când asiriologul italian Giovanni Pettinato a avansat ipoteza că respectivul cristal ar fi putut face parte dintr-un telescop timpuriu, utilizat de astronomii asirieni.
Dacă această interpretare s-ar dovedi vreodată corectă, consecințele ar fi considerabile. Ar însemna că o formă de tehnologie telescopică a existat cu aproximativ 2.300 de ani înaintea primelor telescoape europene documentate.
Ideea a fost atractivă, în parte, deoarece astronomii mesopotamieni erau observatori extrem de riguroși ai cerului nocturn. Erudiții asirieni și babilonieni au consemnat fenomenele cerești pe perioade îndelungate, contribuind la o tradiție astronomică sofisticată care urmărea planetele, eclipsele și alte evenimente.
Însă un nivel avansat de cunoștințe astronomice nu constituie o dovadă a existenței telescopului. Niciun text asirian păstrat nu a fost identificat cu certitudine ca descriind construcția sau utilizarea unui astfel de instrument, iar arheologii nu au descoperit un al doilea element optic sau un sistem de montare care să demonstreze că respectivul cristal de la Nimrud a făcut parte, la un moment dat, dintr-un telescop.
Prin urmare, interpretarea care asociază obiectul cu un telescop rămâne o ipoteză, mai degrabă decât o concluzie arheologică.
Este lentila de la Nimrud într-adevăr suficient de bună pentru a fi folosită?
Proprietățile fizice ale obiectului complică problema.
În studiul său din 1997, „Crystals and Lenses in the Graeco-Roman World” (Cristale și lentile în lumea greco-romană), publicat în „American Journal of Archaeology”, arheologul Dimitris Plantzos a analizat dovezile privind existența lentilelor în antichitate. El a susținut că multe dintre obiectele identificate în mod tradițional drept lentile antice erau, probabil, mai degrabă piese decorative decât instrumente concepute pentru mărire.
De asemenea, Plantzos a atras atenția asupra unei probleme fundamentale: un obiect poate avea o suprafață convexă și poate mări o imagine, rămânând totodată impropriu pentru activități optice practice. Neregularitățile suprafețelor din cristal antic puteau distorsiona imaginea percepută de observator, limitând considerabil utilitatea acestora.
Concluzia sa mai amplă a contestat presupunerea că sigiliile, pietrele prețioase și operele de artă în miniatură sculptate fin necesitau automat dispozitive de mărire. Meșterii antici, susținea Plantzos, puteau realiza lucrări excepțional de detaliate prin experiență și îndemânare, fără a se baza pe lentile.
Alți cercetători au ajuns la o concluzie diferită
În studiul lor influent din 1987, „Lenses in Antiquity” (Lentilele în antichitate), George Sines și Yannis Sakellarakis au susținut că utilizarea lentilelor ar fi putut fi larg răspândită în Orientul Mijlociu și în bazinul mediteranean timp de milenii. Cercetarea lor a fost motivată de descoperirea unor lentile din cristal de stâncă, de o calitate optică neobișnuit de ridicată, în Peștera Idaeană din Creta.
Aceștia au concluzionat că unele exemplare antice erau suficient de performante pentru a funcționa ca lupe și au sugerat diverse utilizări practice, precum examinarea amprentelor de sigiliu sau sprijinirea activității tăietorilor și gravorilor de pietre prețioase. Lucrarea lor ilustrează un aspect important în dezbaterea privind artefactul de la Nimrud: existența unor lentile optice funcționale era posibilă din punct de vedere tehnologic în antichitate, chiar dacă scopul specific al obiectului de la Nimrud rămâne incert.
Ar fi putut fi, în schimb, un monoclu antic?
Un studiu mai recent a oferit o altă explicație
În 2019, Ángel Tomás Camacho García a publicat un studiu detaliat al lentilei Layard după ce a primit permisiunea de la British Museum de a examina fotografic obiectul. El a propus că cristalul a fost modelat în mod deliberat ca un monoclu capabil să corecteze un anumit grad de prezbiopie și astigmatism, posibil pentru o persoană cu statut social înalt.
Interpretarea lui Camacho García merge mult mai departe decât clasificarea prudentă a British Museum și nu a dus la un consens în mediul academic. Cu toate acestea, ea scoate în evidență caracterul neobișnuit al artefactului: cercetătorii care au analizat aceeași piesă de cristal au interpretat-o în moduri diferite – drept element decorativ pentru mobilier, dispozitiv de mărire sau instrument de ajutor vizual.
Ipoteza telescopului este și mai greu de susținut, întrucât un telescop presupune mai mult decât simpla existență a unei singure lentile. Pentru a demonstra că asirienii dispuneau de o astfel de tehnologie, cercetătorii ar avea nevoie de dovezi arheologice sau textuale mai solide, care să ateste combinarea lentilelor într-un instrument destinat observării obiectelor îndepărtate sau a celor cerești.
Astfel de dovezi nu au fost descoperite.
Ce ne dezvăluie, de fapt, lentila de la Nimrud
Așadar, au inventat asirienii telescopul acum 2.700 de ani? Pe baza dovezilor actuale, nu există niciun temei pentru a afirma acest lucru.
Ceea ce au totuși la dispoziție arheologii este o realitate mai nuanțată. Lentila de la Nimrud este un obiect din cristal de stâncă, prelucrat cu grijă în perioada neo-asiriană, care posedă proprietăți optice reale. Aceasta poate oferi o mărire rudimentară; mai mulți cercetători au susținut că forma sa a fost realizată intenționat, iar studii mai ample arată că oamenii din antichitate erau capabili să producă lentile adecvate pentru utilizări optice practice.
În același timp, British Museum consideră mai probabilă o funcție decorativă, în timp ce studiul lui Plantzos avertizează împotriva interpretării automate a artefactelor antice în formă de lentilă drept instrumente de mărire. De asemenea, în prezent nu există dovezi fizice ale existenței unui telescop asirian și nici vreun text astronomic asirian cunoscut care să descrie un astfel de instrument.
Această situație plasează lentila de la Nimrud într-o poziție intrigantă. Ea nu poate rescrie de una singură istoria telescopului, dar nici nu poate fi ignorată pur și simplu pentru că tehnologia sa apare neașteptat de devreme.
La aproape trei milenii de la crearea sa, mica piesă din cristal șlefuit continuă să ridice o întrebare la care arheologia nu a reușit încă să răspundă: ce anume priveau asirienii prin ea — dacă, într-adevăr, priveau prin ea?
Referințe bibliografice
- Sines, George & Yannis A. Sakellarakis (1987) — „Lenses in Antiquity” American Journal of Archaeology, 91(2), 191–196.
- Camacho García, Ángel Tomás (2019) — „La sorprendente historia de la lente de Layard”, Investigación: cultura, ciencia y tecnología, No. 22, pp. 36–43.
- Plantzos, Dimitris (1997) — „Crystals and Lenses in the Graeco-Roman World”, American Journal of Archaeology, 101(3), 451–464.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Arkeonews
CITEȘTE ȘI: Cercetătorii au descoperit pe obiecte vechi de 40.000 de ani un precursor al limbajului scris
