Până la finalul acestui an, ordonanța de modificare a sporului de condiţii vătămătoare va aduce economii de peste un milion de lei la bugetul statului.Și bugetele locale vor beneficia din punct de vedere financiar în urma reducerii acestui spor.
Ciprian Văcaru, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a explicat că adoptarea acestui act normative a fost o modificare făcută cu un impact bugetar calculat pentru 1 iulie 2025, astfel încât să fie prinse şase luni de zile, din acest an.
„Impactul bugetar total, însemnând bugetul de stat şi bugetul autorităţilor locale, este în jurul sumei de 1.350.000 lei. Undeva la 1 miliard şi puţin pentru bugetul de stat, diferenţa venind de la bugetul local, doar pe această ordonanţă de modificare a sporului de condiţii vătămătoare, pentru cele şase luni rămase pentru anul acesta”, a nuanțat oficialul.
Totodată, el a menționat că, atunci când s-a schimbat ordonanța, au fost prevăzute 3-5 zile de concediu de odihnă la solicitarea ministrului Muncii, Florin Manole, care a invocat respectarea Codul Muncii.
„Modificarea pe partea de concedii de odihnă suplimentare a fost făcută datorită Codului Muncii, unde avem între 3 şi 10 zile de concediu şi nu am venit cu o modificare care să scadă sub acel minim. Şi am mers pe 3-5 zile de concediu de odihnă. A fost o modificare venită la solicitarea domnului ministru al muncii, domnul Florin Manole şi a fost perfectată în cadrul şedinţei de guvern”, a mai spus consilierul de stat.
Guvernul a adoptat, în ședința de luni, ordonanța de urgenţă care prevede plafonarea sporuluipentru activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare la 300 de lei brut pe lună.
Actul normativ mai stabilește că, pentru prestarea de munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori activitate în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, concediul suplimentar acordat a avea o durată cuprinsă între 3-5 zile lucrătoare.
„Aceste măsuri au fost luate din necesitatea urmăririi unei politici fiscal-bugetare prudente, care să asigure sustenabilitatea fiscală pe termen mediu şi lung, precum pentru corectarea deficitului bugetar excesiv”, a transmis Guvernul.
Până acum, salariaţii primeau pentru condiţii vătămătoare de muncă un spor de până la 15% din salariul de bază pentru toate categoriile de personal plătit din fonduri publice, dar nu mai mult de 1.500 de lei brut lunar. De asemenea, concediul suplimentar pentru muncă în condiţii grele era între 3 si 10 zile lucrătoare.

