Recordul nunților de aur. 50 de ani trăiți mână în mână. Poveștile unor familii care au scris istoria vieții – Episodul 3: Dumitru și Veta Dinu

Dumitru și Veta Dinu au hotărât în doar trei zile că sunt făcuți unul pentru altul, iar cei peste 50 de ani de căsnicie confirmă lucrul acesta. Asemeni multor cupluri din trecut, s-au întâlnit la bal și de acolo a început totul. De loc sunt din aceeași comuna, dar drumurile vieții i-au dus în orașe diferite. Doamna se stabilise în București, iar domnul în Ploiești, dar o petrecere din comunitatea natală i-a adus în același loc și le-a prilejuit întâlnirea.

Înainte de întâlnirea de la bal se cunoșteau din vedere, dar până atunci nu făcuseră niciun pas unul către altul.

Privind în urmă. Dumitru Dinu spune că primul lucru care l-a atras la soția sa a fost frumusețea. „Bine, eram mai slăbuță, mai micuță”, completează doamna cu cochetărie. „E frumoasă și acum!”, se grăbește domnul să afirme. Toate aceste replici evidențiază, de fapt, relația strânsă care s-a legat între cei doi și iubirea care i-a unit permanent.

Deși, în primă fază, au „fugit” pentru a-și împlini dragostea, părinții celor doi au acceptat de la început relația. „Am fugit pentru că nu dorea dânsul să facem altfel. Susținea că nu îl lasă părinții”, povestește râzând Veta Dinu.

CITEȘTE ȘI: Recordul nunților de aur. 50 de ani trăiți mână în mână. Poveștile unor familii care au scris istoria vieții – Episodul 1: Alexandru și Maria Stan

Fuga” a fost însă doar un prim episod dintr-un serial care s-a întins deja pe mai mult de cinci decenii. Imediat după, au fost respectate toate tradițiile, iar în același an, în noiembrie – pe 11, a avut loc și nunta celor doi.

„Am stat 22 de ani la părinți și 50 cu el”

„Secretul” unei căsnicii de peste 50 de ani este înțelegerea dintre parteneri

Iar acum, după o jumătate de secol de viață trăită împreună, ei se pot lăuda cu o familie împlinită: au doi copii: un băiat de 46 de ani și o fată de 48 de ani și cinci nepoți.

Viața noastră a fost cu de toate și cu bune și cu rele, dar niciodată nu ne-am gândit, în momentele în care ne-a fost foarte greu, să o luăm unul în stânga și altul în dreapta. Am stat unul lângă altul și am reușit. E important să te înțelegi unul pe altul și să conștientizezi că nu există în nicio familie doar lapte și miere”, subliniază Dumitru Dinu.

CITEȘTE ȘI: Recordul nunților de aur. 50 de ani trăiți mână în mână. Poveștile unor familii care au scris istoria vieții – Episodul 2: Gheorghe și Maria David

Am trecut prin multe. Când am pornit în această căsnicie nu aveam nimic. De la lingură am luat-o, de la zero. Nu avem nimic. Părinții nu au putut să ne ajute, pentru că erau de la țară. Și uite că ne-am făcut o casă, am avut copii, iar acum am ajuns la 50 de ani de căsătorie. Eu am stat 22 de ani la părinți și 50 cu el”, adaugă Veta Dinu.

La finalul discuției noastre, cei doi soți au și un sfat pentru noile generații, menționând faptul că într-un cuplu este foarte important ca cei doi să se asculte, să nu încerce niciodată să fie unul mai important decât altul și să lase încăpățânarea. „Eu l-am ascultat pe el și el pe mine și uite am ajuns la 50 de ani de căsătorie!”, încheie Veta Dinu.

Acest material a fost posibil datorită echipei Asociației C.A.R.a Pensionarilor Mizil. Toate familiile prezentate în acest serial sunt membre ale organizației C.A.R.P. Mizil

Autor: Ștefania Enache
Foto: Ordinea Zilei

CITEȘTE ȘI: Recordul nunților de aur. Comunitatea și-a dat mâna și a sărbătorit 47 de familii din Prahova care au 50 de ani de căsnicie

Mai multe articole

Știrile zilei